Comunicat de presa – LANSAREA PROIECTULUI „SUCCES ECONOMIE SOCIALĂ”

Data 11.02.2020

Lansarea Proiectului „SUCCES ECONOMIE SOCIALĂ”, ID 128638

Proiect: „SUCCES ECONOMIE SOCIALĂ”, ID 128638, co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020, Axa prioritară 4: Incluziunea socială şi combaterea sărăciei, Obiectivul tematic 9: Promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei și a oricărei forme de discriminare, Prioritatea de investiții 9v: Promovarea antreprenoriatului social și a integrării vocaționale în întreprinderile sociale și economia socială și solidară pentru a facilita accesul la ocuparea forței de muncă, Obiectivul specific 4.16: Consolidarea capacității întreprinderilor de economie socială de a funcționa într-o manieră auto-sustenabilă.

SC Global Commercium Development SRL în parteneriat cu SC Acquisition Career Management SRL lansează proiectul „SUCCES Economie Socială”, având ca obiectiv general consolidarea capacității întreprinderilor de economie socială de a funcționa într-o manieră autosustenabilă prin creșterea numărului de entități de economie socială în regiunile Sud-Vest Oltenia, Centru, Nord-Est și Sud-Muntenia, în vederea stimulării integrării pe piața forței de muncă a persoanelor din grupurile vulnerabile și a combaterii sărăciei, prin înființarea de întreprinderi sociale și crearea de noi locuri de muncă.

Perioada de implementare: 11.02.2020 – 10.02.2023

Valoarea eligibilă totală: 13.858.025,39 lei

Grupul țintă al proiectului, format din persoane fizice, provenind din cele 4 regiuni de implementare (Sud-Vest Oltenia, Centru, Nord-Est și Sud-Muntenia), va participa la un program de formare antreprenorială specifică, precum și la unele activități de sprijin oferite – organizarea de cursuri de formare profesională de specializare sau perfecționare în domenii relevante pentru antreprenoriatul social, în scopul înființării de intreprinderi sociale, al crearii de noi locuri de muncă și al dezvoltării serviciilor locale din comunități.

 Membrii grupului țintă sunt reprezentați de persoane fizice care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții:

a.   doresc să înființeze o întreprindere socială, în mediul urban sau în mediul rural, într-una din cele 4 regiuni de dezvoltare în care se implementează proiectul;

b.   nu fac parte din categoria tinerilor NEETs (care nu urmează nicio forma de învățământ și nici nu au un loc de muncă) cu vârsta între 16 – 29 ani.

Proiectul „SUCCES Economie Socială” cuprinde două etape de lucru:

  1. Etapa I – Sprijin pentru înfiinţarea de noi întreprinderi sociale (Informarea publicului cu privire la acţiunile derulate în cadrul proiectului; Selectarea grupului țintă ce va participa la acțiunile de sprijin organizate; Derularea programului de formare antreprenorială specifică și a altor activități de sprijin oferite în vederea înființării întreprinderilor sociale; Selectarea planurilor de afaceri ce vor fi finanțate în cadrul proiectului)
  2. Etapa a II-a – Implementarea planurilor de afaceri şi monitorizarea funcţionării întreprinderilor sociale (Furnizarea, de către administratorul schemei pentru entităţile sociale, a serviciilor personalizate de consiliere ulterior finalizării procesului de selecţie a planurilor de afaceri; Asigurarea înfiinţării şi demarării funcţionării întreprinderilor ce vor implementa planurile de afaceri cu ajutor de minimis în cadrul proiectului; Decontarea de către administratorul schemei pentru entităţile economiei sociale a sumelor aferente implementării planurilor de afaceri selectate în cadrul proiectului; Monitorizarea funcţionării şi dezvoltării afacerilor finanţate)

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020

Date de contact:

  • Pentru regiunile Sud-Vest Oltenia și Centru: SC Global Commercium Development SRL, telefon: 0371 600 421, e-mail: info@globalcommercium.ro
  • Pentru regiunile Nord-Est și Sud-Muntenia: SC Acquisition Career Management SRL, telefon: 0753 604 000, e-mail: proiectpocu@acm.info.ro